Pe 28 aprilie, la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică (CIM) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM) a avut loc un eveniment de promovare a programelor libere. Evenimentul a fost organizat de comunitatea contribuitorilor din Republica Moldova, în colaborare cu comunitatea Ceata și sponsorizat de firma Gametech.
Am avut parte de o zi însorită și pentru că în sală se strânseseră deja mai mult de 10 participanți, evenimentul a început puțin mai devreme de ora anunțată oficial cu prezentarea despre Debian ținută de Eugen Derevianchin. A urmat o mică pauză pentru a aștepta venirea și altor participanți. La celelalte prezentări au asistat mai mult de 30 de persoane. A fost peste așteptările noastre, deoarece studenții erau într-o mică vacanță și nu ne bazam pe o prezență numeroasă.
La fiecare prezentare s-au pus în medie două întrebări, iar uneori prezentatorul a fost nevoit să aștepte deoarece în sală se dezbătea pe marginea subiectului. S-au făcut încă două pauze în care am băut ceai, am făcut cunoștință unii cu ceilalți și am făcut fotografii.
După eveniment a urmat o masă la Coral, unde am mâncat plăcinte, am ciocnit sticle de bere și am discutat despre programe libere.
Evenimentul a reușit să aducă împreună mai mulți contribuitori din Republica Moldova și România și să crească entuziasmul din comunitate pentru organizarea de evenimente similare în viitorul apropiat.
Prezentări
Galerie
Impresii
Tudor Burac
Am aflat de pe forum.linux.md. Prezentarea cu Parabola mi-a trezit curiozitatea și va trebui neapărat să văd cu ce se mănâncă treaba asta. Mi-a plăcut că au fost abordate aplicații concrete și schimbările. Mi-aș dori să văd cum ușurează viața cuiva o aplicație sau cum cineva cu o aplicație câștigă ceva bani, ceva de acest fel. Personal am fost încurajat că au fost băieții din România și că cei de-ai locului au fost mai mulți. De data aceasta am reușit să discut cu mai mulți. Mă bucur că am avut ocazia să prezint fără pregătire o mică prezentare despre Ubuntu 12.04. Mă așteptam ca cineva să arunce în mine cu o banană, dar nu s-a întâmplat, toți au fost destul de manierați și delicați.
În privința colaborării – mă gândesc la asta zi și noapte, cred că până la urmă va ieși ceva din aceasta.
Eu am aflat în ultima zi de eveniment și mă supără doar gândul ca ar fi putut trece pe lângă mine. Pe viitor ar fi bine cumva prin poștă să fim contactați.
Sergiu Roșca
Despre evenimentul de sâmbătă am aflat de la Vitalie Lazu prin intermediul rețelelor de socializare, unde a anunțat ora și data evenimentului. Am zis că o să merg neapărat din moment ce sunt și eu utilizator de Ubuntu și sunt foarte curios de noutățile din lumea programelor libere în general, nu doar de Ubuntu.
Este pentru prima dată când particip la astfel de evenimente, a fost neașteptat de interesant (cel puțin pentru mine, probabil sunt evenimente și mai interesante pe aceeași temă). Am întâlnit un fost coleg de universitate, dar și persoane noi de la care ai putea primi informație utilă non-stop, fie prin prezentări, fie prin simple discuții la masa organizată de după eveniment (țin să mulțumesc sponsorului, gametech.md, pe această cale, masa a fost pe cinste).
Toate prezentările au reușit să mă captiveze prin informația nouă, chiar dacă erau despre programe de care eu nu mă folosesc sau nici nu am auzit până acum, cum este versiunea 3.8 a sistemului pentru biblioteci Koha sau Parabola GNU/Linux.
Prezentările pentru care am și venit la eveniment au fost: noua versiune de Ubuntu, 12.04, pe care am și instalat-o când am venit acasă (un mare mulțumesc lui Tudor Burac), dar și noua versiune de GIMP, 2.8, care a adus îmbunătățirile mult așteptate. Aștept cu nerăbdare versiunea finală 2.8, programând aplicații pentru Internet am uneori nevoie de un editor de imagini bun și GIMP 2.8 sigur îmi va ușura viața.
Fiind un programator de Ruby on Rails, mi-ar fi plăcut și o prezentare despre această platformă, poate ar fi prezentate lucruri pe care nu le știu eu (mai mult ca sigur), dar poate anul viitor voi ține chiar eu o prezentare pe această temă, cine știe.
Salut inițiativa de a forma comunități care promovează programele libere precum CMEP și Ceata și sunt dispus, în măsura timpului disponibil, să contribui cu ce pot la promovarea programelor și informației libere.
Dumitru Ursu
Despre eveniment am aflat prin căi misterioase, fiind inclus într-o corespondență despre organizare de către cineva care cred că are legătură cu Gheorghe Zugravu. Iarăși, din motive absolut misterioase figuram ca organizator pe ceata.org și atunci am zis : „De ce nu? Ia să fac și eu o prezentare!” Mi-a plăcut prezentarea lui Iurie Nistor despre rețele descentralizate și prezentarea despre noul Ubuntu a lui Tudor Burac.
Aș fi dori să fie incluse în program și aplicații de grafică ca Inkscape, Krita, mypaint, Blender (deși cred că pentru asta trebuie o conferință aparte). Aș mai dori ceva legat de securitate: „john the ripper”, „password shadowing”, biblioteci criptografice și utilizarea lor (și eu simt că Sorin are câte ceva de împărtășit din acest domeniu). Implementarea de interfețe grafice, folosind Gtk, Qt, Tk, Cairo, etc..
Am cunoscut oameni noi, în special voinicii Cetei și voi încerca să îmi dedic cât mai mult din timpul liber scrierii de articole, poate ghiduri, neapărat voi mai ține prezentări (poate îmi trece frica de public). Și sper să fiu printre organizatorii următoarelor proiecte de programe libere.
Iurie Nistor
Am înțeles cât de important este un astfel de eveniment, cât de mult poate contribui la întărirea unei comunități și la promovarea programelor libere. Am avut plăcerea să-i cunosc pe Tibi și Sorin cu care am colaborat pe Internet de mai mult timp la proiectele comunității Ceata. Mă bucur că avem un nou contribuitor, Andrei Petcu, care are idei foarte bune, despre care aș dori să mai am ocazia să vorbesc cu el.
Am retrăit momente din studenție atunci când m-am aflat în clădirea facultății unde a avut loc evenimentul. Mi-a plăcut prezentarea lui Eugen despre Debian, prezentarea lui Tudor Burac și cea a lui Andrei Petcu (o prezentare importantă). Consider foarte important că Sorin a vorbit despre libertate și a stârnit o dezbatere în sală pe această temă. Prezentarea lui Tibi m-a făcut să înțeleg importanța revistei Fii liber și că merită să depunem mai mult efort în acest proiect. Sunt puțin dezamăgit de prezentarea mea, deoarece nu am avut timp să mă pregătesc.
Doresc să aduc mulțumiri sponsorilor și încurajez și alți potențiali sponsori să le urmeze exemplul, pentru că este important să avem tehnologii libere care să ne ofere libertate în studii, creație și afaceri.
Andrei Cristian Petcu
Evenimentul de la Chișinău este primul de acest gen la care am participat. Sunt foarte încântat că am avut ocazia să văd capitala Republicii Moldova. Am colaborat mult cu membrii comunității de peste Prut pe Internet și mă bucur că am avut ocazia să îi cunosc în sfârșit. Cred că vom avea colaborări mai intense pe viitor. Am văzut foarte multe prezentări interesante și cred că și a mea a fost primită bine. Mă bucur că putem colabora acum cu mai mulți membri ai comunității din Republica Moldova și sper că ne vom revedea în curând în București.
Sorin-Mihai Vârgolici
Împreună cu Tibi am plănuit acest eveniment cu ceva timp înainte de a avea loc. Ne-am dorit să ne întâlnim cu membrii contribuitori ai Cetei din Republica Moldova, ca să-i cunoaștem personal, dar și ca să-i motivăm și să-i încurajăm să contribuie în continuare.
Prezentarea despre Koha mi-a readus aminte că în biblioteci se folosesc tehnologii libere, în toată lumea, iar prezentarea despre GIMP mi-a deschis apetitul să învăț mai multe despre aplicațiile grafice.
Ar fi trebuit să prezint și Trisquel, dar nu a fost timp suficient, așa că am renunțat. În viitor mi-ar plăcea să prezint și alte distribuții complet libere.
Atmosfera din Chișinău mi-a adus aminte de copilărie. Am cunoscut oameni deosebiți, interesanți, susținători ai libertății programelor, care își doresc să contribuie. A fost o surpriză plăcută și mă bucur că am luat parte la acest eveniment.
În ultimii ani mi-am dedicat foarte mult timp promovării libertății programelor și voi continua să fac asta. Voi încerca să contribui mai mult atât la organizarea evenimentelor despre programe libere, cât și la promovarea libertății creațiilor culturale.
Tiberiu C. Turbureanu
Când Iurie Nistor și Vitalie Lazu mi-au scris despre inițiativa lui Victor Diaconu să obțină sponsorizare pentru un eveniment de promovare a programelor libere în Chișinău, m-am bucurat și am început să fac planuri de organizare. Am fost conștient că este o ocazie importantă pentru membrii comunității Ceata din România, respectiv din Republica Moldova să se cunoască pentru prima dată după 1 an de colaborare cu rezultate foarte bune. Grupul mixt de organizare s-a descurcat de minune și ne-am simțit excelent împreună. Simt că entuziasmul a crescut și că suntem acum mai mulți și mai uniți în mișcarea de eliberare a artelor și tehnologiilor.